duminică, 18 aprilie 2010

Reflux


Cîteva zile de reflux
şi craterul vulcanului
a supt toate izvoarele din mine
să nu mai am putere să lupt cu viscolul.
Cerneala s-a transformat într-un ţurţure violet
şi picură în aşteptările mele cu stropi săraţi
ce se prefac în perle false.
Aş încerca să te strig,
să te reîntorc,
dar eşti deacum în mijlocul oceanului.
Sunt sigură că pe fundul lui e pustiu
precum ochii orbului care a fost văzător
şi priveşti disperat în verdele promis.
Dar prea corectă ţi-a fost urma lăsată
pe caietul de aritmetică,
ca să poţi permite raţiunii,
să părăsească cutia ambalată ermetic,
căutînd să te consolezi cu ceva de tipul:
"Nu mie-mi vorbeşti..."
Am epuizat orice argument...
dar tăcerea e invers proporţională aşteptărilor,
e o sinucidere a speranţelor
înmormîntată după gardul nădejdilor.
Asta-i tot ce rămîne din darul ars pe altar,
căci nu ai vrut să auzi,
nu mi-ai dat să te ascult...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu