Relativ...

Ai întîrziat cu o spaimă de final,
am îmbrăcat-o să nu mai am frică de ea,
te aşteptam o ciută rătăcită
în preriile reflexului condiţionat
şi am răsuflat uşurată
de căderea cătuşelor binevol asumate.
Mă căutam în craterul de extazuri clocotinde
să mă găsesc în copca filosofiei tale de putrefacţie.
Nu te-am pierdut,
am găsit substanţa inflamabilă a veşniciei
punînd-o în colivia primului şi ultimului anotimp.
Disperarea a fost înlăturată din DEX
să nu mai echivaleze cu insomnia.
Sunt bine, încît nu mai caut rimă pentru "durere",
provocată de prezenţa-ţi în codul meu genetic.
Nu, nu te chem. Mai îmbrac o blană,
spre primăvară vor fi mai ieftene...
Ba chiar te implor să nu vii-
mi-e de ajuns încălzirea globală,
iar minciunile ce ţi le spuneam erau RELATIVE...

Precum şi acest adevăr...